Limba spaniolă, numită adesea și limba castiliană face parte din familia limbilor indo-europene, fiind o limbă romanică cu accente iberice. Spaniola a apărut și a fost vorbită la început în Regatul Castiliei în perioada medievală. În prezent, limba spaniolă se clasează pe locul 3 printre cele mai vorbite limbi din lume.
Spaniola este oficial vorbită în mai multe organizații internaționale, cum ar fi: Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația Statelor Americane (OSA), Asociația Nord-Americană a Comerțului Liber (NAFTA), Europol, Interpol, Piața Comună a Sudului (MERCOSUR), Summitul ibero-american, Tratatul antarctic, Uniunea Națiunilor Sud-Americane (UNASUR), Uniunea Africană (UA), Uniunea Europei Occidentale (UEO), Uniunea Latină, etc.
E necesar de precizat că normele lingvistice ale limbii spaniole, ortografia și gramatica sunt reglementate de Academia Regală Spaniolă, iar scrierea în spaniolă, se face în baza alfabetului latin.
Ziua Națională a limbii spaniole este considerată data de 12 octombrie atunci când se sărbătorește și Ziua Națională a Spaniei, cunoscută sub denumirea de ”Ziua Hispanității”.
În caz că sunteți curioși, aflați că aproximativ 559 000 000 persoane vorbesc și scriu în spaniolă, în circa 31 țări ale lumii. Spaniola este limba oficială în următoarele țări: Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Ecuador, El Salvador, Spania, Guatemala, Guineea Ecuatorială, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Republica Arabă Democrată Saharawi, Republica Dominicană, Uruguay și Venezuela. Pe lângă acestea, spaniola este răspândită în astfel de țări, precum Puerto Rico, Andorra, Belize, Statele Unite ale Americii, Gibraltar, Filipine, Maroc, Sint Maarten, Insulele Antile și Aruba. De aceea, dacă intenționați să călătoriți în țările menționate și/sau să comunicați cu localnicii de acolo, dar nu cunoașteți spaniola, atunci țineți la îndemână traducătorul nostru online, care va fi un ajutor de nădejde pentru a citi și a scrie în acestă limbă.
Trebuie de remarcat, că în enciclopedia liberă «Wikipedia», în spaniolă sunt scrise circa 1 990 131 articole și 8 295 902 pagini, care luate împreună, au fost redactate de 163 175 208 ori. Mai mult ca atât, aici sunt încărcate aproximativ 0 imagini și fișiere media. Asupra acestor activități, au lucrat 7 279 505 utilizatori, ce-i drept, doar 0,19% din ei sunt activi (adică, doar 14 142 persoane lucrează permanent pentru a îmbunătăți Wikipedia în limba spaniolă).
Translator online gratuit pentru traducerea textului, HTML, a paginilor web și a documentelor din spaniolă în 44 limbi ale lumii, inclusiv
Arabă,
Bosniacă,
Bulgară,
Catalană,
Cehă,
Chineză,
Coreeană,
Creolă,
Croată,
Daneză,
Ebraică,
Engleză,
Estonă,
Finlandeză,
Franceză,
Galeză,
Germană,
Greacă,
Hindi,
Indoneziană,
Italiană,
Japoneză,
Letonă,
Lituaniană,
Maghiară,
Malaieză,
Malteză,
Norvegiană,
Olandeză,
Persană,
Poloneză,
Portugheză,
Română,
Rusă,
Slovacă,
Slovenă,
Suedeză,
Swahili,
Sârbă,
Thailandeză,
Turcă,
Ucraineană,
Urdu și
Vietnameză.